Telefonul tardiv

0
389
Foto: Kalmar Zoltan

Versuri: Ștefania Vasile

„Vecine drag, mă iartă că iarăşi te-am sunat,
Ştii că e multă vreme, de când pe-acas’ n-am dat!
De-i poarta încuiată, sari gardul, dacă vrei,
Şi spune-mi de sunt bine, sau nu, părinţii mei!

Că-i sun… dar telefonul, se-nchide dintr-o dată…
Or fi uitat că fiul, din când în când îi cată?!..
Că sunt bătrâni, şi-s singuri… şi am în suflet teama
Să nu vină necazul, la tata sau la mama.

Când sun şi-n celălalt capăt, nu-i nimeni să răspundă,
Mă trec fiori de gheaţă… şi am în suflet ciudă
Că sunt aici, departe, şi singuri i-am lăsat…
Haide, te rog, vecine… să faci ce te-am rugat!…”

„Străinule ce umbli,cărări îndepărtate,
Nu mai suna, că nimeni răspunde după moarte…
Părinţii tăi, sărmanii, s-au stins, şi dorm sub cruce,
Au aşteptat să sune feciorul, pân’ s-or duce!

I-au îngropat sătenii… iar lângă ei au pus
Cu grijă telefonul… poate-or primi răspuns…
Dar chiar de-i cimitirul la margine, pe deal,
Nici ei, nici telefonul nu au de-acum semnal!”

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook