Trecut-au anii peste ei… Un pic de soare, multă luptă

0
47

Trecut-au anii peste ei… Un pic de soare, multă luptă
Şi griji… şi doruri… şi nevoi… şi trudă cât să n-o cuprindă…
Ca pe-un răboj s-au scrijelit, acolo, sus, pe-a uşii grindă,
Dar mai ales în ochii stinşi, în părul alb şi-n faţa suptă…

Sunt plini de beteşuguri azi… şi-abia-şi duc traiul de-azi pe mâine.
Pierdute-n negre depărtări li-s clipele de fericire.
Din când în când, zâmbesc tăcut la vreun crâmpei de amintire,
Şi-mpart, cu ochii luminoşi, umila lor coajă de pâine…

El e beteag de câţiva ani… Ea-l îngrijeşte-aşa cum poate,
Căci anii i-au răpit şi ei puterile de altădată,
Dar de-l priveşte, -n ochii ei este căldura lumii, toată,
Şi s-ar lupta cu ceru’-ntreg, dacă-ar putea din boală-a-l scoate…

Dar nu-i posibil… şi atunci, se roagă, doar, să-i mai rămână,
Să-i vadă ochii blânzi şi trişti pe care i-a iubit o viaţă,
Să-ntâmpine, ca-n alte dăţi, cu el, o nouă dimineaţă
Şi nu-i dă drumul, nici când dorm, din tandra strângere de mână…

Că îi e drag ca-n primul ceas… şi cât de multe-ar vrea să-i spună,
Că şi-ar da viaţa pentru el, dacă-ar întoarce-al vremii umblet,
Dar ştie şi el că-i aşa… Şi-atunci, se roagă-n al ei suflet:
Să mi-l laşi, Doamne, cât mai mult… Şi ia-ne, Doamne, împreună…

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici