Versuri: Dorin Dumitriu
Trenule, mi-ai luat copiii
Și i-ai dus în țări străine,
Țării i-ai luat toți fii
De-am ajuns să plâng pe șine.
De ce-ai fost hain cu mine?
Sunt singură și bolnavă,
Cine o să-mi dea o pâine,
Cine o să-mi care apă?
Să te umpli de rugină
Și să n-ai șină sub roți,
Câte mame fără vină
Plâng amar și cresc nepoți?
Câți bătrâni veghează gara
Așteptând în van, feciorii?
Că se-ntorc o lună vara
Și se duc precum cocorii.
Tren de fier, tu nu ai suflet
De-ai avea, te-ai mai opri,
Să asculți al mamei țipăt
Când plânge după copii.
Sunt singură și bătrână
Și nu pot să te opresc,
Spune-mi când or să mai vină
Cei pe care îi iubesc?
Ca i-ai dus în țări străine
Departe de casa lor,
Tu mai mergi încă pe șine
Eu, mă sting de dorul lor.
Și în timpul care trece
În aceeași gară tristă,
Eu o-i sta și mi-oi culege
Râu de lacrimi în batistă…
