Ultima dorință a mamei

0
632
Fotograf necunoscut

Versuri: Ștefania Vasile

O mamã scrie o scrisoare,
Cu ultimele ei puteri,
Pentru copii, atunci când moare,
Sã nu se certe pe averi!

Şi scrie-n lacrimi de durere,
Cã despãrţirea este grea…
Lui Dumnezeu încet îi cere,
S-aştepte pân-o termina…

Ea scrie-n plânsuri înecatã,
Cu mâna tremurând uşor:
„Copii mei, eu niciodatã,
Nu m-am gândit cã am sã mor!

Dar, veni vremea despãrţirii,
Şi tare-mi este mamã greu…
Vã scriu în numele iubirii,
Pe care v-am purtat-o eu!

Din tot ce am fãcut în viaţã,
Un pic de-avere, aş avea…”
Şi lacrimi grele-i curg pe faţã…
„Acum… vã rog şi eu ceva…

Nu vã certaţi pentru averea,
Ce am lãsat-o pe pãmânt…
Uita-ţi-vã, cã doar durerea,
O iau cu mine în mormânt!

Şi dacã veţi gãsi scrisoarea,
În casã, lângã corpul meu,
Sã ştiţi copii, cã aşteptarea,
M-a doborât cu dorul sãu!

Cã vã scriam în orice noapte,
Şi dimineaţa vã scriam…
Vorbeam cu voi, în mii de şoapte,
Şi un rãspuns eu aşteptam…

Poate vã doare cã deodatã,
Voi, fãrã mamã v-aţi trezit,
Dar când vã aşteptam la poartã,
Atunci, de ce nu v-aţi gândit?!

Vã las averea ce-am pe lume,
Dar… nu ştiu cum s-o împãrţiţi…
Cu multã trudã am fãcut-o…
Şi vã rog mult, s-o preţuiţi!

Ea, se numeşte OMENIE,
Ce dãinuieşte peste Sfinţi,
Iar între voi am pus FRÃŢIE,
Vã rog sã fiţi mereu uniţi…

Asta îmi este, mamã, averea,
Ce-am sã v-o las ca moştenire,
Şi de-o-ţi putea, sã-mi faceţi vrerea…
Sã fie între voi iubire!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici