Autor: Ștefania Vasile
„Cucule ce zbori prin lume
Şi colinzi şi ţara mea
Spune-mi n-ai vãzut o casã
Lângã mal de Dunãrea?
Cu pridvorul cu muşcate
Şi cu flori multe-n grãdinã
Îngrijite pânã-n noapte
De mãicuţa mea bãtrânã?”
„Am vãzut acea cãsuţã
Cu muşcate în pridvor,
Le stropea a ta mãicuţã
Cu lacrimi grele de dor.
Mult se jeluia la ele
Şi cu foc ea le zicea
Cã s-ar duce sus la stele…
Însã Domnul nu o ia!
Cãci vlãstarul ei se rupse
Şi-a plecat printre strãini
Grija multe nopţi îi duse
Cã strãinii sunt haini.
Mai are doar o cãrare
Pân’ la cimitir în deal
Sã-şi spunã oful ce-l are
La crucea lui moş Traian!
Buruienile din curte
Le-a mai smuls încet bãtrâna
Ca s-ajungã pân’ la poartã
Le rupea uşor cu mâna.
Cu fântâna e problemã
Cã mai trebuie… sleitã
Pierde apã şi gãleata
Cã e spartã… învechitã…
Dar în rest… rãmas-au toate
Cum le ştii şi le-ai lãsat
Doar un pic dãrãpãnate
Nimeni nu le-a reparat!
Şi se vaitã des bãtrâna
C-are-n piept o spaimã mare
Nu cumva-n clipa din urmã
Sã nu aibã… lumânare!”
„Cucule secaţi-ar limba
Cu cântatul tâu cu tot!
Du-te iute la mãicuţa
Şi spune-i c-am sã mã-ntorc!
Când în crâng e primãvarã
Şi-nfrunzeşte frunza-n fag
Mã întorc acasã iarã
Sã mi-o strâng la piept cu drag!”
