Vorbe sfinte

0
115
Fotograf necunoscut

Versuri: Elena Căruntu

Dragul meu, un târș pe zi, să aduci la casa ta,
Și-n curând grămezi, grămezi, ai să vezi! s-or ridica!
Că-i amar de omul care, nici un pai nu și-l ridică
În zadar trăiește viața, mură-n gură-n vis îi pică.

Cât puterile te țin strânge făr’să ai odihnă
C-or veni vremurile când, rumegi bătrânețea-n tihnă
Și de n-ai în curtea ta, peste gardul cui privești?
Strigi și ceri și trupul tău, cu petice-îl învelești.

Doar un cui de bați în ziduri și atârni traista domol,
Trece timpul dragul mamii și prin buzunar e gol
De nu pui, nici nu găsești, altul nu te pricopsește,
Nimănui nu da socoată, doar în tine ai nădejde.

Dac-ai ști zilele câte, ți-au fost scrise-n cartea sfântă,
Tot nu poți trăi sărac, te ia nevoia la trântă
Și-i păcat să faci o umbră, tu, de n-ai sădit un pom,
Fii în toate cumpătat, nu uita cum să fii om.

Că-i ușor să risipească truda celor dinainte,
Nu te supăra ce-ți spun din iubire de părinte
Ți le-nșir să nu greșești, că n-ai timp să se destrame,
Tot ce-aduni și-agonisești, e din ăstea două palme!

Dragul meu, vorbele mele nu se ducă în pustiu,
Fă-ți din toate adăpost, până nu e prea târziu
Și când vezi un băț pe jos, amintește-ți ce ți-am spus,
Eu încerc să te veghez, dintre stele la apus!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook