Vreme, de ce treci?

Fotograf: Emi Iordache

Autor: Andreea Văduva

În sat miroase-a cozonaci,
A pită coaptă, și-a colaci,
A lemn arzând, și a gutui,
Miroase-a ger pe cărărui.

Un țânc bălai vine tiptil,
Și mă văd, iarăși, copil,
Cu nasul roșu, zgribulit,
Trăgând de sanie, obosit.

Cu căciula pe ochi trasă,
Căutând drumul spre casă,
Cu ciorapi, mânuși de lână,
Tricotați de… „a bătrână”.

Cu cizme vechi, ponosite,
Parcă-s eu, mi-aduc aminte,
Străbăteam în lung și-n lat,
Satul, ud și înghețat.

Și-atunci când îmi era sete,
Măi fetiță… măi băiete…
Dintr-un bulgăre mușcam,
Setea-așa mi-o potoleam.

Mama m-aștepta în poartă,
Furioasă, pusă pe ceartă:
„Măi copile, ai plecat,
Iar subțire îmbrăcat?

Toată ziua prin zăpezi,
Că te bat de nu te vezi!
Hai, intră odată-n casă,
Și așează-te la masă!”

Îmi punea cu mâna-i blândă
Ciorbă-n blida cea rotundă,
Și rupea din pita coaptă…
Vreme, de ce ești nedreaptă?

De ce treci și nu ne zici?
Poate mai vrem să fim pici,
Țânci, dormind la sânu-mamii,
Ia-mi regretul, redă-mi anii…

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook